În conformitate cu textele din N.T. atunci când a trăit pe pământ Isus (Iisus) a fost o Persoană care impresiona prin caracterul Său. Un adevărat iubitor de oameni care făcea numai bine celor din jurul Său și care dorea salvarea celor păcătoși. Atunci când am luat primul contact cu învățăturile Sale mi-a plăcut personalitatea lui Isus (Iisus) care rezulta din dragostea Lui față de oameni. Extrem de înțelept și ajutător Isus (Iisus) a fost gata să își dea viața pentru prietenii Săi. Acel Isus (Iisus) este un model uman exemplar. Acest om excepțional a suferit un proces de transformare care l-a metamorfozat într-un Stăpân intransigent al universului. Schimbarea nu este reală, ea este generată de malaxorul de suflete care este religia organizată. Noua imagine a lui Isus (Iisus) nu mai poate fi urmată ca un exemplu de cei credincioși sau cele credincioase deoarece nu mai are nimic omenesc în ea. Pentru ca Hristos să continue să îndeplinească rolul de model pentru oameni trebuie să fim siguri că El a rămas așa cum a fost în viața Sa pe pământ și că nu s-a transformat într-un stăpân autoritar al universului.

Și în acest caz ca și în multe altele s-a produs o deplasare către autoritarism și fixismul care ucide bucuria mântuirii. Isus Hristos a devenit în mintea multora un Stăpân care pândește greșelile noastre, care stă după colț cu un fel de radar spiritual, care măsoară orice exces uman și care în loc de amendă ne trimite în iad. Isus (Iisus) care pe pământ a desfășurat activitatea unui modelator de suflete ar fi devenit după părerile unora o autoritate de tip administrativ care caută să impună legi și o nouă ordine a supunerii totale față de Dumnezeu a cât mai multor oameni.

Există o mare deosebire între Isus (Iisus) care a trăit pe pământ și Hristos cum este El văzut de către funcționarii bisericești. Aceștia din urmă l-au transformat pe Isus (Iisus) tot într-un funcționar dar cu grad foarte înalt care are rolul de a contabiliza păcatele oamenilor. Hristos desigur că și iartă păcatele dar această iertare este administrată tot de ierarhia instituțiilor bisericești. De fapt, Hristos nu are de ce să ne impună credința în El și nici nu caută o adulare ușor de obținut. Dacă ar fi vrut așa ceva Hristos ar fi apărut oamenilor în postura de Superman, ar fi salvat oamenii de la înec sau din incendii și mulți oameni l-ar fi adulat pentru aceste fapte dar nu a făcut acest lucru. Hristos se adresează unei entități interioare și prezente în fiecare om, conștiinței umane pe care încearcă să o convingă despre diferența dintre bine și rău. El duce o muncă de convingere susținută cu fiecare din noi, lucrează la schimbarea profundă a modului cum înțelegem fiecare din noi lumea.

Există două categorii de Creștini unii care au nevoie de un Stăpân  de care să asculte orbește și care să aibă grijă de ei și de ele și să le dea tot ceea ce au nevoie și Creștinii care cred în valori. Cei din urmă doresc să identifice valorile în care cred, din care cele mai importante sunt dreptatea și dragostea, în toate aspectele vieții lor. Acești Creștini consideră că Dumnezeu este cea mai bună personificare a acestor valori și de aceea cred în El. Pasiunea lor pentru ceea ce este din punct de vedere moral și spiritual valoros merge până acolo încât ei sau ele îl întreabă chiar și pe Dumnezeu în legătură cu modul în care El înțelege valorile menționate. Prima categorie de Creștini sunt aceia și acelea care se pun totdeauna în serviciul celor mai puternici decât ei pentru ca să le meargă lor cât mai bine. Nu contează cine sunt acei puternici, câteodată pot să fie lideri politici sau alte categorii de funcționari și acum consideră că ei și ele sunt în serviciul lui Dumnezeu. Pentru ei valorile nu prea contează sunt mai mult un ornament puțin folositor care întregește totuși tabloul unei autorități acceptabile. Cea ce contează pentru acești Creștini este supunerea oarbă față de cel puternic. Ei nu iau niciodată în calcul faptul de a sta în picioare de partea valorilor chiar împotriva celor mai puternici. În realitate singura ”valoare” în care cred ei și ele este supunerea oarbă față de stăpân atunci când această supunere le aduce avantaje. Genul acesta de pragmatism spiritual blochează orice dezbatere serioasă pe tema spiritualității și în final conduce la fanatism. Oamenii sunt copiii lui Dumnezeu și ca orice copii au dreptul să îi întrebe tot timpul pe părinți. Dogmatismul și doctrinele obligatorii sunt ”armele” părinților care nu au răspunsuri la întrebările copiilor.

A doua categorie de Creștini consideră valorile mai importante decât propriul lor destin și chiar propria lor mântuire și de aceea nu preiau cu ușurință clasica demagogie simplificatoare și apologetică. Ei consideră că nu se pot face compromisuri cu valorile și sunt gata să le apere chiar și în fața lui Dumnezeu dacă ar fi nevoie. Prima categorie de Creștini nu se mai interesează de felul în care a trăit Isus (Iisus) pe pământ. Ei și ele l-au ridicat pe Isus (Iisus) la o înălțime la care nu se mai poate ajunge și l-au transformat într-un Împărat atotputernic al cerului care trebuie tot timpul rugat să fie atent la noi. Totuși cât a trăit pe pământ Isus (Iisus) nu s-a lăsat rugat prea mult ca să vindece pe cei bolnavi. În vechiul Israel oricine își punea nădejdea în Isus (Iisus) era vindecat chiar fără multe rugăciuni. Felul oamenilor de a ucide credința creștină este dezumanizarea imaginii lui Hristos. După ei Hristos nu mai este acel om milos și înțelegător, ar fi devenit un mare conducător de organizații religioase care la fel ca orice mare conducător trebuie să sacrifice oameni de dragul principiilor. Creștinismul însă atunci când promovează iertarea promovează și sacrificiul principiilor de dragul oamenilor. Aceasta se face cu scopul îndreptării oamenilor și nu pentru a desființa principiile.

Isus (Iisus) Hristos din vremurile noastre a devenit un obiect al uni cult al personalității care cult subminează credința creștină. În adunările Neo-protestante cel puțin în afară de predici care au rolul de catehizare restul programelor se bazează pe exprimarea acestui cult al personalității. Rolul Creștinilor este să devină inobservabili și să se mărginească doar la a îl lăuda pe Hristos. Este de fapt o tactică incorectă prin care Isus (Iisus) a fost ridicat la un anumit nivel spiritual care ne descurajează să încercăm să ajungem ca și El. Este o viclenie umană care se folosește atunci când vrei să scapi de cineva sau de obligația de a fi ca și el sau ca și ea. Atunci transformi aceea persoană în așa fel încât să o singularizezi și izolezi de tine pe un plan intangibil și declari că tu nu poți fi ca și ea. Isus (Iisus) a venit pe pământ ca să ne arate ce fel de legătură spirituală trebuie să avem noi cu Tatăl ceresc, una la fel ca și aceea pe care a avut-o El. Cu toate acestea instituțiile bisericești au pervertit misiunea lui Isus (Iisus) și l-au transformat într-un obiectiv care depășește posibilitățile omului credincios.

Dacă Isus (Iisus) este Fiul lui Dumnezeu, cel dintâi născut dintre mai mulți frați și tu ești fiul sau fiica Lui, următorii născuți dintre mai mulți frați. Bisericile instituționale au schimbat locul lui Isus (Iisus) și din Fratele nostru l-au transformat în suveranul și stăpânul nostru. Singurul tron al lui Isus (Iisus) în zilele noastre este tronul inimilor noastre și puterea pe care o are nu este motivul principal pentru care credem în El. Motivul principal al credinței noastre este dragostea Lui reală pentru noi. Aceasta este valoarea supremă. Isus (Iisus) și-a câștigat ucenici prin dragostea pe care a desfășurat-o pentru oameni nu prin amenințarea cu pedepsirea drastică a celor vinovați. Dragostea lui Dumnezeu ne convinge în mod miraculos mai mult decât orice lege aspră de adevărurile Lui. Dragostea lui Dumnezeu nu este o dovadă de slăbiciune cum cred unii ci de putere. Dacă un om nu poate fi convins prin dragoste să se schimbe cu atât mai puțin va putea fi determinat prin amenințări. Nici un om nu poate să îl iubească din frică pe Dumnezeu și Creștinismul propovăduiește dragostea nu frica.

Dacă ne iubește Isus (Iisus) nu urmărește să ne strivească prin măreția și gloria lui cerească pe care o prezintă instituțiile bisericești. Isus (Iisus) este lângă noi, locuiește în ființele noastre, nu doar în Împărăția cerurilor. Este necesar ca noi să fim ca și Isus (Iisus) și nu doar să îl lăudăm pe El pentru ceea ce este. Cultul personalității lui Isus (Iisus) nu are cum să îl încânte pe El. Nici un învățător înțelept nu ar fi mulțumit ca elevul sau eleva sa să îl laude doar pentru conștiințele sale dar să nu facă nimic pentru a își însuși acele cunoștințe și a le practica. Hristos este Învățătorul și nu stăpânul nostru și El vrea ca noi să fim ca și El nu doar să fim impresionați de cunoștințele Sale și să îl lăudăm pentru ele. Dumnezeu nu ne obligă să fim mântuiți dar dacă vrem să ajungem în această situație atunci trebuie să fim ca și El. Într-o instituție de învățământ nu ajunge ca doar profesorii să fie bine pregătiți dacă elevii nu ajung și ei să fie la fel de bine pregătiți.

Hristos a venit pe pământ cu scopul de a constitui un exemplu pentru felul în care trebuie să se comporte oamenii în lumea noastră. Hristos ne-a arătat ce fel de conduită trebuie să adoptăm față de Tatăl ceresc și față de oameni. El ne-a mai arătat că pentru a ajunge la rezultatul dorit trebuie să fim într-o relație nemijlocită cu Tatăl ceresc. Această relație trebuie să fie directă și nu mijlocită de instituțiile bisericești. Hristos locuiește și trăiește în noi și ne învață cum să fim ca și El în mod direct și nu prin intermediul pastorilor sau al preoților. Sfatul acestora este folositor pentru aceia și acelea care încă nu sunt direct legați de Dumnezeu printr-o legătură spirituală. Pastorii și preoți trebuie să îi învețe pe oameni cum să ajungă fiecare să fie conectați direct la Dumnezeu dar apoi rolul lor spiritual se diminuează și Hristos devine călăuza celor credincioși. Dumnezeu trăiește în oameni și prin oameni, vede cu ochii noștri și se reflectă în conștiințele noastre. Dumnezeu este în afara dar și înăuntru nostru și face legătura între în afara noastră și înăuntrul nostru. Isus (Iisus) care a trăit pe pământ a lăsat în urma Lui mulți ucenici dar nici El nu a plecat definitiv ci s-a întors pe pământ și locuiește în interiorul conștiințelor omenești.